Confidențialitatea și securitatea este una dintre cele șapte dimensiuni din măsurarea maturității hybridresourcing. Este de asemenea dimensiunea despre care vin cele mai multe întrebări, de obicei sub forma: cât costă să creștem un nivel aici. Răspunsul nu este niciodată o sumă. Depinde de ce există deja, de cine decide deja despre asta și de cât de avansat este restul organizației.
Confidențialitatea și securitatea se referă la faptul dacă organizația știe ce date sunt afectate de o aplicație de AI, cine poate decide asupra lor și dacă acea decizie este consemnată sau funcționează bine din întâmplare. Acest lucru este diferit de o declarație de confidențialitate sau un certificat ISO. O organizație poate fi pe deplin conformă pe hârtie și totuși să nu aibă nicio idee ce se întâmplă în momentul în care un instrument de AI prelucrează date ale clienților pe care nimeni nu le-a desemnat ca date de intrare. Această dimensiune nu măsoară documentația. Ea măsoară dacă organizația poate răspunde la întrebare înainte ca cineva să o pună.
Acest lucru face din confidențialitate și securitate una dintre dimensiunile fundamentale, alături de maturitatea structurii organizației dumneavoastră și stadiul infrastructurii dumneavoastră IT. Dimensiunile fundamentale au prioritate față de cele dependente, nu pentru că sunt mai importante, ci pentru că restul se bazează pe ele. O organizație care este deja avansată în privința oamenilor și competențelor, dar nu în privința confidențialității și securității, construiește pe o fundație care se poate deplasa în orice moment.
La nivelul baseline nu există o imagine comună. Unii din organizație știu exact ce date sunt sensibile, alții nu s-au gândit niciodată la asta, iar nimeni nu a evidențiat vreodată această diferență. Acesta este exact ceea ce înseamnă nivelul baseline în practică: nu că nu există nimic, ci că ceea ce există funcționează bine din întâmplare sau, din întâmplare, nu funcționează.
La nivelul foundation există un prim acord comun: care categorii de date sunt sensibile, cine decide asupra lor, ce poate și ce nu poate fi prelucrat de un instrument de AI. Acest acord există, dar nu este încă urmat la fel de strict pretutindeni și nu este cunoscut de toată lumea. Nivelul foundation în practică descrie cum se prezintă acest prim pas în alte dimensiuni, iar tiparul este similar aici: acordul există, consecvența încă nu.
La nivelul activation, acordul este ancorat în procesul propriu-zis: aplicațiile noi de AI sunt utilizate abia după ce s-a stabilit ce date afectează și cine a aprobat acest lucru. La nivelul insight, acest proces este monitorizat și ajustat pe baza a ceea ce nu funcționează în practică sau este observat la timp. La nivelul intelligence, întrebarea privind datele și consimțământul nu mai este un proces separat, ci este integrată în modul în care este evaluată fiecare aplicație nouă, indiferent de cine o face.
Dispersia dintre aceste niveluri devine vizibilă în runda de plotare: diverse persoane din organizație notează separat această dimensiune, fără să vadă răspunsul celorlalți. La confidențialitate și securitate, această dispersie este de obicei mai mare decât la alte dimensiuni. Un CISO vede procesul pe care l-a înființat el însuși și notează cu un scor ridicat. Un lider de echipă care utilizează instrumente de AI fără să fi auzit vreodată de acel proces, notează cu un scor scăzut. Ambele răspunsuri sunt adevărate. Dispersia în sine este măsurarea.
Nu se poate indica o sumă fixă sau o durată fixă, întrucât acestea depind de unde se află deja organizația și de cât de complex este peisajul ei de date. Ce este cert este natura pasului. De la baseline la foundation nu presupune un proiect tehnic, ci o discuție: ce date sunt sensibile, cine decide asupra lor și este acest răspuns același pentru toți cei cărora li se pune întrebarea. De la foundation la activation presupune ca acest acord să nu mai fie separat de proces, ci integrat în el, astfel încât o aplicație nouă de AI să nu fie pusă în uz înainte ca întrebarea privind datele să fie rezolvată.
Acest pas afectează rar doar confidențialitatea și securitatea. O organizație care dorește să avanseze aici descoperă frecvent că întrebarea cine poate decide poate fi rezolvată doar dacă se cunoaște și cine din organizație are ce competențe pentru a lua și a monitoriza această decizie. Și fără o formă de evaluare structurală a performanței aplicațiilor de AI, întrebarea dacă procesul funcționează rămâne fără răspuns până când ceva nu merge bine. Cele șapte dimensiuni nu sunt independente unele de altele; se blochează reciproc sau se trag reciproc înainte.
Această măsurare arată dacă organizația poate susține o aplicație de AI fără ca confidențialitatea și securitatea să devină punctul slab. Ea nu arată nimic despre ce muncă, ce sarcină sau ce parte a unei funcții poate fi preluată de AI. Aceasta este o altă întrebare, cu un alt instrument. Scanarea muncii de la FTE TO AI calculează, pentru fiecare sarcină, ce parte a muncii poate fi preluată, pe baza a ceea ce necesită sarcina respectivă și a ceea ce poate face efectiv AI. Acel rezultat este de încredere doar atunci când partea de susținere, inclusiv confidențialitatea și securitatea, este în ordine. Măsurarea maturității hybridresourcing precede acest lucru.
Instrumentul cu care puteți parcurge dumneavoastră înșivă această măsurare, inclusiv runda de plotare cu mai mulți evaluatori, este în construcție. Cei care doresc să fie informați imediat ce va fi disponibil se pot înscrie pe lista de așteptare.
Vraag maar wat er moet staan voordat AI in uw organisatie kan landen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.