Un echipă începe un pilot. Vreo cinci angajați, un proces delimitat, un instrument care poate fi activat rapid. După câteva săptămâni, rezultatele în cadrul acelui grup restrâns sunt bune. Se economisește timp, munca se desfășoară mai rapid, primele reacții sunt pozitive. Pilotul este prezentat intern ca dovadă că AI funcționează pentru organizație.
Apoi se întâmplă ceva remarcabil: nimic. Pilotul rămâne la acea singură echipă, în acel singur proces, cu acei cinci oameni. Alte departamente privesc, spun că este interesant și continuă cu munca lor proprie așa cum au făcut-o mereu. Un an mai târziu, pilotul încă există, dar organizația nu s-a schimbat.
Raționamentul din spatele unui pilot izolat într-un colț nu este lipsit de sens. Vrei să limitezi riscul, vrei să înveți înainte de a implementa pe scară largă, nu vrei să pui imediat cu capul în jos întreaga organizație pentru ceva nedovedit. Începerea la scară mică este un punct de plecare rezonabil.
Problema nu se află în începerea la scară mică. Se află în ceea ce nu se întâmplă după aceea. Un pilot care funcționează bine într-un mediu izolat spune în primul rând ceva despre acel mediu: oameni motivați, un proces clar, puține dependențe cu alte departamente. Nu spune nimic despre dacă restul organizației poate face la fel. Datele sunt ordonate diferit undeva, procesele se desfășoară diferit, oamenii au priorități diferite. Pilotul dovedește că poate funcționa în condiții ideale, nu că organizația este pregătită să îl facă să funcționeze pretutindeni.
De asemenea, este recognoscibilă situația în care doi entuziaști și nimeni altcineva duc pilotul. Atâta timp cât acele două persoane investesc energie în proiect, acesta continuă. În momentul în care una dintre ele primește un alt rol sau este ocupată, pilotul se blochează. Nimeni nu observă imediat, pentru că organizația nu a depins niciodată cu adevărat de el.
Există câteva semnale recognoscibile. Pilotul este menționat în prezentările interne ca poveste de succes, dar nimeni nu poate spune care este pasul următor pentru a-l extinde. Nu există un acord concret despre când experimentul se transformă în ceva structural și, prin urmare, nu există un acord despre ce anume trebuie să demonstreze proba. Reușește dacă economia de timp este demonstrabilă? Dacă calitatea rămâne aceeași? Dacă alte echipe cer ele însele acces? Fără acest criteriu, un pilot continuă să funcționeze fără să ajungă vreodată undeva.
Un alt semnal este că tehnologia funcționează, dar modul de lucru din jurul ei nu a fost adaptat. Oamenii folosesc instrumentul alături de procesul lor existent, în loc să îl folosească în locul acestuia. Acesta este un semn că tehnologia este înaintea structurii în care trebuie să funcționeze: organizația nu a schimbat nimic pentru a face loc noii munci, așa că noua muncă se adaptează la cea veche, nu invers.
Un al treilea semnal este că nimeni din afara pilotului nu se simte proprietar. Există o echipă care îl testează, dar niciun manager, membru al conducerii sau proprietar de proces care să poarte responsabilitatea pentru extindere. Dacă un pilot rămâne o demonstrație în loc de o proprietate, atunci acesta este exact modelul în care o demonstrație fără proprietar își pierde efectul de imediat ce noutatea inițială se stinge.
Și în final: dacă vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă pilotul ar trebui să treacă mâine la trei alte departamente, iar răspunsul este neclar sau incomod, atunci probabil că vă aflați deja în această capcană. Nu pentru că pilotul a eșuat, ci pentru că nu a fost niciodată destinat să meargă undeva.
Motivul pentru care piloturile rămân blocate în colțul lor rareori se află în tehnologia însăși. Se află în ceea ce se află sub pilot: cât de matură este organizația, infrastructura IT și managementul datelor în raport cu ceea ce necesită extinderea. Un pilot poate funcționa excelent pe un set de date izolat cu o echipă selectă și totuși să se dovedească imposibil de îndată ce afectează restul organizației, pur și simplu pentru că straturile fundamentale nu sunt pregătite pentru asta. Acesta este exact motivul pentru care extinderea fără ca baza să fie pregătită se blochează atât de des: pilotul nu a fost niciodată problema, fundamentul de dedesubt a fost.
Măsurarea maturității de la hybridresourcing.com aduce acel fundament în imagine: cinci niveluri, de la baseline la intelligence, pe șapte dimensiuni care determină împreună dacă o organizație poate susține un pilot dincolo de colțul său. Într-o rundă de tip plot, mai multe persoane evaluează separat, iar dispersia dintre răspunsurile lor arată deseori deja unde organizația este în dezacord cu privire la sine înainte de a se fi pronunțat vreun cuvânt despre tehnologie. Cei care doresc să știe la ce ar trebui să fie atent un CEO în privința maturității AI înainte de începerea următorului pilot, găsesc acolo un punct de plecare.
Această măsurare se referă la întrebarea dacă organizația poate susține un pilot: este structura pregătită pentru asta, sunt datele în ordine, este infrastructura suficientă. Aceasta este o întrebare diferită de cea privind ce parte a muncii propriu-zise este potrivită pentru a fi transferată către AI. Acea întrebare este răspunsă de scanul de lucru al FTE TO AI: acesta calculează per sarcină ce parte a muncii poate fi preluată, independent de faptul dacă organizația în ansamblu este deja pregătită pentru asta. Cei care se gândesc să extindă un pilot fac bine să pună ambele întrebări separat înainte de a le confunda una cu cealaltă.
Măsurarea maturității este în curs de dezvoltare. Cei care doresc să parcurgă runda de tip plot de imediat ce va fi disponibilă se pot înscrie pe lista de așteptare.
Vraag maar wat er moet staan voordat AI in uw organisatie kan landen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.