Dintre cele șapte dimensiuni ale măsurării maturității, organizație este dimensiunea cel mai des subestimată. Acolo unde infrastructura IT și managementul datelor pot fi indicate ca sisteme, cuplaje sau seturi de date, organizația se referă la ceva mai puțin palpabil: cine decide, cine este responsabil atunci când o aplicație AI face ceva ce nimeni nu a prevăzut, și dacă există un loc unde astfel de întrebări se adună. Multe organizații demarează proiecte pilot fără ca aceste întrebări să fie clarificate. Acesta este exact motivul pentru care proiectele pilot rămân blocate — nu pentru că tehnologia dă greș, ci pentru că nu există nimeni care să trebuiască să dea seama de rezultatul tehnologiei.
Măsurarea maturității nu se uită, la această dimensiune, la ce spune o organizație că vrea, ci la ce este stabilit structural. Există un rol care este proprietarul inițiativelor AI, sau depinde de cine este entuziasmat la un moment dat? Există un proces pentru evaluarea unui proiect pilot înainte ca acesta să fie extins, sau se improvizează de la caz la caz? Știe un lider de echipă la cine trebuie să se adreseze atunci când o aplicație AI ia o decizie pe care nu o poate explica? Acestea nu sunt întrebări despre ambiție. Sunt întrebări despre structură, iar structura este exact ceea ce face diferența dintre un nivel și următorul.
Cele cinci niveluri — baseline, foundation, activation, insight, intelligence — descriu o construcție progresivă. La baseline nu există o imagine comună despre cine decide asupra a ce; inițiativele apar ici și colo fără ca cineva să le adune. La foundation există o primă formă de proprietate, adesea la o singură funcție sau departament, dar fără ca restul organizației să știe despre asta. Activation înseamnă că luarea deciziilor privind AI a primit un loc fix, cu un proces urmat de mai mult de o persoană. Insight adaugă faptul că organizația învață din inițiativele anterioare — succesele și eșecurile sunt înregistrate și utilizate. Intelligence este nivelul la care structura organizațională însăși se adaptează la ceea ce cer aplicațiile AI, în loc ca AI să trebuiască să se conformeze unei structuri care nu a fost construită pentru asta.
Ce este dificil la această dimensiune este că imaginea pe care CEO-ul o are despre propria organizație corespunde rareori cu imaginea COO-ului sau a managerului IT. Unul crede că există un eigenaarschap clar; celălalt nu știe la cine trebuie să se adreseze. De aceea măsurarea funcționează cu o rundă de plotare: mai multe persoane evaluează separat, iar dispersia dintre răspunsurile lor este vizualizată. Această dispersie este adesea mai informativă decât media. O organizație în care toată lumea obține un scor scăzut cel puțin știe unde se situează. O organizație în care scorurile diferă mult are o altă problemă: nu există o imagine comună despre propria pregătire, iar acesta este în sine un semn că nivelul este mai scăzut decât sugerează cel mai mare scor.
A crește cu un nivel pe dimensiunea organizație nu depinde de o investiție în software sau de un nou departament. Depinde de faptul dacă a fost numită o persoană care își asumă responsabilitatea pentru inițiativele AI, de faptul dacă există un proces prin care un proiect pilot poate fi evaluat înainte de a continua, și de faptul dacă persoanele care lucrează cu aplicații AI știu la cine se pot adresa. La unele organizații este vorba doar de a consemna ceva ce deja există informal. La alte organizații această structură lipsește complet, iar a crește cu un nivel înseamnă că trebuie luată întâi o decizie despre cine se ocupă de ce — o decizie care nu poate fi lăsată pe mâna unui instrument.
Această dimensiune nu stă izolată. Ceea ce decide organizația privind proprietatea afectează ceea ce este necesar în domeniul confidențialității și securității, pentru că fără o persoană responsabilă numită rămâne neclar cine dă permisiunea pentru accesul la date sensibile. Afectează și oamenii și competențele, pentru că un proces fără oameni care îl pot executa rămâne un proces pe hârtie. Și afectează etica, pentru că întrebările despre responsabilitate în cazul unui rezultat neașteptat sunt exact întrebările pe care aceste două dimensiuni le împart. Ordinea aici nu este o chestiune de preferință: dimensiunile fundamentale precum organizația preced dimensiunile dependente, simplu pentru că un proces de luare a deciziilor trebuie să existe înainte de a exista ceva de decis.
Această măsurare nu spune nimic despre ce parte a muncii din organizația dumneavoastră este adecvată pentru AI, și nici despre cât vă costă acum acea muncă. Ea măsoară dacă organizația poate susține AI — nu ce poate prelua AI. Aceasta este o altă întrebare, cu un alt instrument: scanul de muncă al FTE TO AI calculează, per sarcină, ce parte din aceasta poate fi preluată de AI, pe baza modului în care munca este structurată în prezent. Aceste două imagini — ce poate susține organizația și ce poate ceda munca — ar trebui să le puneți laolaltă doar după ce știți, pentru ambele, unde vă situați.
Măsurarea maturității, inclusiv runda de plotare cu mai mulți respondenți, este încă în dezvoltare. Cei care doresc să folosească măsurarea de imediat ce va fi disponibilă se pot înscrie pe lista de așteptare. Nu există încă nimic de comandat; există însă un loc unde puteți afla când acest lucru se schimbă.
Vraag maar wat er moet staan voordat AI in uw organisatie kan landen.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.